Ciclul de studii de masterat durează 2 ani şi este organizat în 4 semestre de studiu, câte două pe an de studiu. Disciplinele studiate sunt:

Discipline de sinteză

Semestrul I, II și III – studii master
Cadru didactic: Conf. univ. dr. Cristian Nae

Semestrul I, II și III – studii master
Cadru didactic: Conf. univ. dr. Modesta Lupașcu

Proiectul de cercetare este o materie teoretic-aplicativă, prin care studentul masterand este pregătit pentru cariera sa artistică sau profesională viitoare. Prin realizarea sarcinilor aferente acestei discipline se urmărește asimilarea informațiilor esențiale în scrierea, realizarea și implementarea unor proiecte artistice complexe, conforme cu standardele actuale ale artelor vizuale contemporane la nivel internațional, prin cunoaşterea diferitelor metodologii de lucru în realizarea unui proiect de cercetare artistică.

Obiectivele disciplinei sunt:

  • Cunoașterea specificului unui proiect de cercetare artistică și asimilarea principalelor etape în realizarea unui proiect de cercetare artistică;
  • Dezvoltarea capacității de redactare a unor texte de analiză bazate pe rezultatele obținute în realizarea proiectelor de specialitate individuale și a metodele de lucru utilizate;
  • Exersarea abilitățile de lucru individual susținut și a capacității de documentare complexă pentru realizarea unui proces de cercetare artistică;
  • Dezvoltarea capacității de a analiza critic, de a realiza și a dezvolta propriul discurs artistic și personalitate creatoare;
  • Participarea la realizarea unor evenimente în domeniu, capacitatea de a lucra în echipe de cercetare şi producție foto-video.

Anul I și II – studii master
Cadru didactic: Conf. univ. dr. Lavinia German (lucrări practice, semestrele 1 și 2); Prof. univ. dr. Matei Bejenaru (lucrări practice, semestrul 3)

Discipline de aprofundare – fotografie, video

„Forme și atitudini în fotografia performativă” este o disciplină teoretică și practică care vizează construcția vizuală în fața camerei de fotografiat. Pe parcursul desfășurării cursului studenții iau contact cu informații structurate istoric și atitudinal privitoare la acest tip de practică artistică. De asemenea sunt aprofundate strategii de realizare a imaginii înscenate plecând de la așezarea camerei, elaborarea scenografică, până la aspectele performative ale subiecților actanți.

Obiectivele disciplinei sunt:

  • Cunoaşterea momentelor importante din istoria fotografiei performative (atât din punct de vedre tehnic cât şi din punct de vedere cultural artistic), precum şi a personalităţilor marcante din domeniu.
  • Capacitatea de elabora construcții teoretice competente pentru a susține conceptual proiecte fotografice performative proprii.
  • Cunoaşterea aprofundată a metodelor şi tehnicilor de lucru specifice fotografiei regizate, precum și a modurilor profesionale de comunicare cu modelul actant.
  • Cunoaşterea tendințelor și abordărilor în fotografia artistică contemporană.
  • Cunoaşterea rolului fotografiei performative în spațiul cultural vizual contemporan.
  • Asimilarea modurilor de abordare creativă a discursurilor artistice contemporane din perpectiva atitudinală și conceptuală a fotografiei artistice relaționată cu alte medii de exprimare vizuală.

Anul I  – studii master
Cadru didactic: Conf. univ. dr. Bogdan Teodorescu (curs, lucrări practice, semestrele 1 și 2)

Acest curs urmărește formarea unei gândiri critice contemporane prin familiarizarea cu principalele practici şi concepte contemporane în domeniul fotografiei artistice şi dezvoltarea capacităţii de analiză a limbajelor artistice. Tematicile de cercetare abordate în cadrul acestei discipline extind înțelegerea critică a mediului prin studiul practicilor fotografice și post-fotografice actuale. Studenții sunt antrenați constant în evenimente expoziționale, parteneriate și rezidențe artistice, echipe transdisciplinare de lucru sau dispun de oportunități profesionale specifice scenei contemporane artistice.

Obiectivele disciplinei sunt:

  • Cunoaşterea conceptelor vehiculate în fotografia artistică actuală, a personalităţilor marcante din domeniu, precum și dobândirea de abilități critice, artistice și tehnice în realizarea unor proiecte practice de interes contemporan;
  • Capacitatea de a genera concepte actuale, de a le elabora practic și de a finaliza proiecte complexe din punct de vedere artistic, cultural;
  • Capacitatea de a gândi creativ şi de a folosi mediul fotografic în diferite proiecte artistice de arte vizuale, de a alege tratarea vizuală adecvată scopului propus;
  • Aprofundarea aspectelor tehnice şi asimilarea cunoştinţelor de bază în lucrul practic cu imaginea fotografică contemporană;
  • Cultivarea interesului pentru perfecţionare şi de studiu aprofundat și dezvoltarea abilităților de comunicare vizuală, de observare și analiză sistematică, de integrare și aplicare a acestora în diverse domenii artistice și culturale.

Anul II – studii master
Cadru didactic: Conf. univ. dr. Lavinia German (curs, lucrări practice, semestrul 3); Prof. univ. dr. Matei Bejenaru (curs, lucrări practice, semestrul 4)

Este o disciplină practică ce își propune să aprofundeze practici artistice în zone filmului experimental și a artei video. Studenții vor primi la curs informațiile teoretice necesare pentru dezvoltarea de proiecte artistice aplicate în mediul video, iar la lucrări practice vor realiza filme video experimentale de autor, proiecte cu caracter instalativ, respectiv filme video documentare. Evaluarea este fi sub forma unui colocviu în care studenții vor prezenta lucrările lor practice și vor purta o discuție cu comisia de examinare.

Obiectivele disciplinei sunt:

  • Asimilarea modurilor de abordare creativă a mediului video cu scopul de a realiza proiecte de arte vizuale ce includ video ca formă de expresie vizuală.
  • Cunoașterea elementelor de limbaj specifice artei video în contextul general al artelor New Media.
  • Asimilarea ideilor, conceptelor şi modalităților tehnice ce stau la baza creației în arta video
  • Cunoașterea specificității filmelor video realizate de artiști vizuali în raport cu cele de cinema.
  • Cunoașterea tehnicilor specifice instalațiilor video (spații sculpturale şi de supraveghere, explorarea politicului şi a liricului)

Cunoașterea și abordarea mediului video performativ, extensii tehnologice ale artei video, folosirea computerului şi a altor tehnologii avansate în arta video.

Anul I și II – studii master
Cadru didactic: Prof. univ. dr. Matei Bejenaru (curs, lucrări practice, semestrul 1 și 2); Lector univ. dr. Andrei Cozlac (curs, lucrări practice, semestrul 3 și 4)

Disciplina are ca scop abordarea imaginii artistice, în general, şi a celei fotografice, în particular, din perspectiva unor teorii ştiinţifice, care dispun de potenţialul necesar de a oferi noi instrumente de analiză şi generare (creaţie).

Realizând un excurs prin domenii ştiinţifice precum: lingvistică, semiotică, teoria sistemelor, teorii ale informației și comunicării, ontologii aplicate, disciplina propune o nouă tratare a imaginii artistice, aflată în acord cu cele mai recente publicaţii ştiinţifice, care impun un raport solid şi bine argumentat între aria artistică şi cea ştiinţifică.

Cursul subliniază utilitatea şi viabilitatea unor instrumente tot mai prezente în literatura de specialitate. Contribuţii ale cercetătorilor din anumite domenii ştiinţifice detaliază impactul supra-disciplinar al unor metode de analiză şi sistematizare a imaginii artistice, cu efect imediat în evidenţierea unor noi rezultate benefice domeniului artelor vizuale.

Privirea sistematică asupra domeniului artistic vizat facilitează o tratare de nivel ştiinţific ridicat, prin implicarea unor principii explicite, a unor metodologii coerente, în acord cu cerinţele ce s-au evidenţiat recent în domeniile artistice în care abordarea conceptuală este preponderentă. Tratarea propusă îmbină acumularea de cunoştinţe teoretice cu aplicarea creativă a acestora.

Una din finalităţile importante ale cursului este aceea de a încuraja cursantul să  acumuleze cunoştinţe privind relaţia artă-ştiinţă-tehnologie şi de a explora posibilitatea de a evidenţia noi elemente ale acestei relaţii, prin studiu teoretic şi realizarea de aplicaţii. Se preconizează ca, în final, cursantul să dobândească instrumentele şi metodologia necesare în vederea realizării unei noi perspective privind analiza şi generearea produselor cu specific artistic, cu preponderenţă din domeniul fotografiei, prin dezvoltarea creativităţii personale şi a abilităţilor de comunicare.

Anul I și II – studii master
Cadru didactic: Prof. univ. dr Florin Grigoraș (curs și lucrări practice, 4 semestre)

Semestrul III și IV – studii master
Cadru didactic: Prof. univ. dr. Matei Bejenaru

În perioada recentă, o mare parte a interacțiunii dintre creatorul de produse cu incidență artistică (fie ‘neconstrânse’, în cazul celor liber profesioniști, fie ‘constrânse’, în cazul ocupațiilor profesionale din sfera realizării de imagine inclusă în produse comerciale, dar și relația cu instituții, galerii, muzee, curatori, coordonatori, etc), s-a deplasat semnificativ spre sfera online. Mai mult decât în perioada inițială, în care mediul Internet asigura minimal posibilitatea de comunicare (e-mail și celelalte aplicații similare) și documentare (pe portaluri cu interactivitate redusă), în perioada actuală capătă o importanță majoră socializarea online pe platforme specializate care gestionează adevarate comunități virtuale. Capacitatea de a se adapta la această relativ nouă paradigmă va fi esențială pentru profesioniștii din toate domeniile, deci și pentru cei din lumea artelor.

Obiectivele specifice ale disciplinei sunt:

  • Însușirea și elaborarea unui limbaj de specialitate, adecvat disciplinei;
  • Deprinderea strategiilor, tehnicilor si metodelor specifice de abordare a participării pe platformele social media;
  • Înțelegerea modului de funcționare pentru principalele platforme colaborative online; realizarea de conturi personale pe acestea și utilizarea lor în scopul perfecționării profesionale personale;
  • Elaborarea unor proiecte cu specific artistic și care să integreze social media și mediul online ‚clasic’;
  • Fructificarea unor oportunități de prezență pe platformele de socializare pentru a iniția și întări relații de colaborare cu profesioniști din domeniul artelor vizuale.

Anul II – studii master
Cadru didactic: Prof. univ. dr Florin Grigoraș (curs și lucrări practice, semestrele 3 și 4)

„Practica de specialitate” oferă studenților ocazia de a pune individual în aplicare cunoștințele dobândite la disciplinele prezente in Planul de invatamant, asigurand trecerea spre exercitarea propriu-zisa a profesiei. Unul din obiectivele principale ale disciplinei constă în participarea la procesul elaborării unei expoziții, de la discursul artistic negociat în echipă până la rezultatul final al asamblării lucrărilor în galerie. Este importantă constanța studiului individual materializată prin proiecte artistice. De asemenea, este urmărită facilitarea contactului dintre studenți, prin activități practice de specialitate, activități individuale și module consultative, și profesioniști care activează în diverse domenii. De asemenea, studenții au ocazia să realizeze proiecte individuale, de grup sau colective în cadru intern sau cu sprijinul partenerilor instituționali.

Obiectivele disciplinei sunt:

  • Aprofundarea aspectelor specifice principalelor medii de lucru în care pot activa ca artiști și profesioniști în domeniul audio-video și corelarea cunoștințelor dobândite cu mediul profesional actual;
  • Exersarea abilităților de lucru susținut, atât individual, cât și în colectiv;
  • Realizarea de proiecte individuale sau de grup și a unor proiecte alături de parteneri instituționali;
  • Dezvoltarea capacităților de a realiza și a dezvolta propriul discurs artistic creativ;
  • Capacitatea de analiză a unor evenimente în domeniu sau a unor autori preferați;
  • Dezvoltarea capacității de redactare a unor texte de analiză a rezultatelor obținute în realizarea proiectelor de specialitate individuale, precum și a metodelor de lucru utilizate;
  • Participarea la realizarea unor evenimente în domeniu, cu aplicarea noțiunilor deprinse la disciplinele de specialitate.

Anul I și II – studii master
Cadru didactic: Conf. univ. dr. Bogdan Teodorescu (lucrări practice, semestrele 1 și 2); Conf. univ. dr. Lavinia German (lucrări practice, semestrul 3)

Competențele dobândite la această disciplină abilitează studenții să îndeplinească cu succes sarcini complexe specifice profesiei pentru care se pregătesc. Disciplina asigură suportul metodologic pentru studenţi în vederea pregătirii şi susţinerii lucrării de disertație și reprezintă punctul de pornire pentru acei studenți care doresc să se implice în studiile de nivel superior.

Obiectivele disciplinei:

  • Sintetizarea informațiilor acumulate în timpul studiilor și dezvoltarea capacității de aplicare a acestora prin realizarea unui proiect care îmbină suportul teoretic și activitatea de creație artistică sub forma unei lucrări de disertație, conformă cu cerințele exprimate metodologic;
  • Familiarizarea studenților cu tehnicile specifice redactării lucrării de disertație;
  • Formarea şi dezvoltarea aptitudinilor studenţilor de a elabora proiecte şi lucrări sumative cu caracter aplicativ având o solidă fundamentare teoretică;
  • Îndrumarea studenților spre a realiza lucrări aplicate cu caracter de originalitate corespunzator;
  • Aplicarea corectă a metodelor specifice de analiză în domeniul în care se elaborează lucrarea de disertație și oferirea de consultaţii studenţilor pe parcursul realizării lucrării de disertație.

Anul II – studii master
Cadru didactic: Prof. univ. dr Florin Grigoraș (lucrări practice, semestrul 4)