Specializarea Foto–Video organizează sesiuni de pregătire destinate candidaților la studiile de licență, coordonate de cadrele didactice ale specializării. Scopul acestor întâlniri este de a familiariza participanții cu specificul probelor de admitere, cu echipamentele tehnice utilizate în cadrul concursului și cu principalele direcții practice și teoretice abordate în timpul examenului.

Sesiunile de pregătire vor avea forma unor workshopuri organizate în perioada premergătoare înscrierilor și se vor desfășura fizic (în spațiile specializării Foto-Video din cadrul sediului facultății noastre din Iaşi – Copou, Str. Sărărie nr. 189) sau online (Zoom sau Teams), în funcție de disponibilitatea corpului profesoral și de solicitările primite din partea candidaților. În aceste întâlniri vor fi abordate etapizat temele esențiale pentru admitere:

  • tehnică fotografică și familiarizarea cu echipamentele puse la dispoziție în timpul concursului;
  • compoziție fotografică și studiul imaginii fotografice;
  • exerciții practice, prezentări și discuții aplicate;
  • analiză de portofolii și feedback individual pe lucrările realizate.

ACESTE SESIUNI DE PREGĂTIRE SUNT OPȚIONALE ȘI GRATUITE.

Pentru a participa la aceste workshopuri, candidații sunt rugați să se înscrie în prealabil prin email la fotovideo.unage@gmail.com, specificând data și titlul workshopului la care intenționează să participe.


Calendar workshopuri / sesiuni de pregătire

Pentru sesiunea iulie 2026, vor fi organizate workshopuri în perioada premergătoare concursului de admitere, după cum urmează:

Mai multe informații despre aceste sesiuni de pregătire (intervale orare de desfășurare, săli de lucru, etapizarea prezentărilor, noutăți etc.) pot fi găsite pe website-ul nostru, pe pagina de Facebook a specializării, precum și în Ghidul Admitantului la Foto-Video.